Category Archives: Poezie

Iubeste nebuneste!

Iubeste nebuneste!

Autor: Denisa Dumitras

Iubeste cu toata fiinta ta,
Iubeste cu toata daruirea ta,
Iubeste asa cum nimeni nu te poate sfatui Iubeste asa cum nimeni nu poate sti.

Iubeste chiar de ei nu vor intelege
Ce se afla in gand cand sufletu-ti plange  Iubeste fara frica, ceea ce simti ca iubesti
Pentru ca iubirea este greu sa o gasesti.

Iubeste fara sa te intrebi ,,De ce?”
Iubeste fara explicatii
Iubeste mai presus de orice
Pana cand inima iti rade cu vibratii.

Iubirea e o fericire?
Sau o continua agonie?
O, nu!
Nu e niciuna, nici alta.

Iubirea este in orice timp, moment si stare,
Iubirea e candoare,
Iubirea nu se poate distruge,
Nici de oameni, nici de  ganduri, nici de departare.

Iubirea e ca o licoare
Ce o bei fara sa stii si te uiti tamp in zare
Nu te mai intereseaza de nimic
Decat de data urmatoare.
Peste o luna, doua, cinci… ani…
Atati cati or fi
Iubirea nu trece, iubirea-i vesnica si asa va fi!

Drum binecuvantat

Drum binecuvantat

de Denisa Dumitras

Un drum avem fiecare
De vei alege dulce carare
Sa nu-ti fie de mirare
Cand vei plange apoi ca doare.

Alege-ti tu drumul
Dar cauta sa pasesti cu intelepciune
Oricat de mare este visul
Nu e sigura aceasta lume.

Peste toate El este Domn
Si stie al momentului sau timp
Credinta, pui de om
Nu mai obosi in contratimp!

Cand traiesti

Cand traiesti

Autor: Emima Bucur

Se zice că un urs
bătrân, urât, dar înțelept,
La marginea unei păduri stătea
de dimineață până seara.

Deși avea o casă
șubredă, mică, dar frumoasă,
Nu sta ursul în ea
nici măcar noaptea.

Însă la marginea pădurii,
gâze, reptile, dar și mamifere,
Ursul, pe oricine întâlnea,
negreșit întreba:
De ce ieși din pădure?

Și uite așa, ursul cu întrebarea sa
păzea, ocrotea, dar și mustra
Pe cei care doreau a se plimba
pe unde nu li se permitea.

Când eram copil, la câteva case depărtare de casa noastră locuia un domn, un bunic, de fapt, era un bătrân. Avea o casă destul de mare și frumoasă. Soția lui era foarte gospodină. În fiecare zi de sărbătoare îi vedeam îmbrăcați frumos și gata să întâmpine momentul special. Erau respectați și văzuți bine de restul oamenilor.

Acest om de fiecare dată când mă întâlnea pe stradă mă oprea. Nu o făcea urât sau să mă sperie. Îmi vorbea cu zâmbetul pe față și gata să mai asculte de la mine încă o poezie învățată la grădiniță.

De fiecare dată, după ce mă felicita și mă sfătuia să mă duc la scoală să mai învăț o poezie ca să am ce să-i recit și data viitoare, mă întreba: – Dar unde te duci? Acest om mi-a rămas în minte, dar mi-a rămas și întrebarea lui.

Acum te întreb pe tine: – Unde te duci?
Ți-ai facut “calculele” vieții? Pentru ce lucrezi? Pentru ce de dimineață și până seară ești ocupat? Unde vrei să ajungi?

De ce ieși din pădure? Unde te duci?

Cand vorbesti

Cand vorbesti

Autor: Emima Bucur

Cuvintele rostite în șoaptă,
Ca adierea vântului,
Să arate dragoste.

Cuvintele rostite cu glas,
Ca sunetul râului de munte,
Să aducă dragoste.

Cuvintele rostite cu putere,
Ca tunetul cerurilor,
Să aducă dragoste.

Se spune că dragostea este în toate. Dragostea este în fiecare mugure de floare care în curând va înflori așa frumos și chiar dacă se ofilește, mai ales dacă e o floare care “aduce rod”, ea a împrăștiat parfum, adică dragoste, suficient.

Dragostea este în fiecare animal gigant sau în cea mai mică vietate care își are rostul ei în bunul mers al naturii.

Dragostea este în fiecare picătură de apă sau în cristalele miliardelor de filgi care se aștern pe pământ în anotimpul fruguros, dar frumos și plin de farmecul sărbătorilor de iarnă care, la rândul lor, și ele sunt pline de dragoste.

Dragostea e și în noi, iar acum, te invit să oferi și tu dragoste prin fiecare cuvânt pe care îl pronunți oricui.

Hai să fim dragoste!

Cand privesti

Cand privesti

Autor: Emima Bucur

Deschide ochii și privește-n sus,
E cerul cel îndeajuns
de-nalt.

Deschide ochii și privește-n jur,
Este pământul ca un tezaur
atât de mare.

Deschide ochii și privește-n jos,
E apa cea împodobită cu frumos
până-n adânc.

Știu că nici cerul, nici pământul și nici apa nu e un “frumos continuu”. Știu și văd că peste tot există răutate, nedreptate, singurătate, … fiecare om parcă trăieșe doar pentru el, iar restul e ca și cum nu ar exista sau nu ar conta.

Însă, te provoc ca să scoți la iveală ce e mai bun… Îți amintești de curcubeu, fulgi de zapadă, picături de apă? Îți amintești de albine, salcie, veveriță, trandafir? Iți amintești de balenă, nufăr?

Privește și bucură-te de lucrurile frumoase.

Cand lucrezi

Cand lucrezi

Autor: Emima Bucur

Mă numesc albina Didi
Și muncesc cu drag și spor
Ca să strâng de pe flori
Tot ce e bun.

Știi? am prieteni o mulțime,
Am, chiar, și o casă mare
Cu masă și mâncare
Din destul.

Însă, hai să-ți spun ceva,
Eu lucrez și pentru tine
Să mănănci miere de-albine
Căci e sănătoasă.

Încă de când eram mică îmi plăcea mierea de albine. De altfel, eram dornică, de multe ori, să văd vecinii cum umblau la stupi. În acelaș timp, îmi era teamă ca nu cumva să “mă viziteze” vreo albină. Când am crescut suficient am fost invitată să mă implic efectiv, nu doar să stau să mă uit la cei care umblau la stupi. “M-au vizitat” multe albine, dar eram foarte încântată că pot vedea albinele cum lucrează.

Azi, când stau și mă gândeac la albine, îmi dau seama cât de mult lucrează ele ca să facă miere. Mai mult decât atât, mă minunez din ce în ce mai mult când citesc studii științifice care demonstrează că mierea este foarte sănătoasă.

Vreau să-ți transmit două lucruri. Primul este legat de miere (polen, căpăceală, fagure): este atât de benefică organismului încât întrece multe medicamente. Iar al doi-lea lucru este legat de viața albinelor: albinele nu lucrează doar pentru ele, iar munca lor nu e una simplă.

Tu de ce lucrezi?

Cand mergi

Cand mergi

Autor: Emima Bucur

Îți amintești?
Când talpa-ți firavă,
Pe pământ, primul pas făcu,
Iar surâsul pe față-ți apău?

Când mâini puternice te așteptau
Și-un glas de-ncurajare auzeai,
Iar tu zâmbeai?

Când mersul începu să prindă sens,
Când piașii ți s-au întărit,
Iar tu erai așa de fericit?

Acum când mergi,
De ce nu mai ești fericit?

Să îți amintești de copilărie, nu neapărat de primul pas pentru că e imposibil, este unul din cele mai plăcute momente pentru suflet. Să îți amintești de zilele în care te jucai cu o minge până o dădeai într-un loc de unde nu o mai puteai recupera, de serile de vară petrecute pe la bunici, de faptul că păpușa preferată a rămas fără un ochi căci o prietenă nu a fost atentă când a pus papușa la culcare, și tot așa.
Când erai copil era ușor să fii fericit, să te bucuri de fiecare pas făcut, de fiecare provocare sau de fiecare joc câștigat.

Acum ce te oprește să fii fericit? Te sfătuiesc ca atunci când mergi, pur și simplu, mergi. Lasă grijile, lasă problemele, lasă telefonul (să nu dai cu capul de vreun stâlp), lasă gunoaiele.

Bucură-te de faptul că te poți deplasa, că poți vedea cerul, că poți auzi o pasăre cum cântă, că te înconjoară natura atât de frumos și interesant creeată de Dumnuzeu.

Acum că poți să mergi,
De ce nu te mai bucuri?

Binefacere

Binefacere

Autor: Emima Bucur

În ziua când furnica mai crescu
A început să strângă hrană,
Și chiar prin junglă
Un nou drum ea își făcu.

Când elefantul vru să facă duș
Pe drumul nou și curățel trecu,
Însă furnica a strigat la cel trompa lungă:
Să nu mai calci aici, nu vezi? E-o dungă.

Nu că-i fu frică elefantului gigant
De pișpirică furnicuță,
Ci doar de bună voie și respect
El avu grijă și tot ocolea dunga
ce biata furnicuță o tot colinda.

Ba chiar să vezi, de fiecare dată
Când elefantul avea treabă
O invita pe frunicuță să se plimbe,
Să stea pe capul lui puternic
căci rar putea vedea lumea așa.

Deși cele scrise nu pot fi nici cum adevărate, pot fi înțelese ca un sfat bun de urmat pentru oricine, chiar dacă e bogat sau sărac, chiar dacă e înalt sau scund, chiar dacă e bărbat sau femeie…

Vreau să te încurajez ca uneori, să îți îndrepți privirea și spre alți oameni. Să te oprești din multele probleme și activități pe care le ai pentru ați face puțin timp pentru cei care strigă sau nu după ajutor. Să oferi din timpul tău, să oferi din banii tăi, să oferi din hainele sau încălțămintea ta.

Dacă cumva crezi că din ce te-am sfătuit să oferi e prea mult, stai puțin. Unii oameni nu au nevoie de nimic din cele enumerate, ci au nevoie de un sfat, o încurajare, un salut, sau, pur și simplu, un zâmbet.

Ce zici? E mult?

Umblare

Umblare

Autor: Emima Bucur

Ca fulgerul pe cer
Maiestos, luminos
Ce-apare și dispare
într-o secundă,

Ca valul de la țărm
Tulburat, învolburat
Ce vine și-apoi pleacă
repede,

Ca un cutremur din adânc
Mare, tare
Ce-ncepe și se termină
imediat,

Așa este în viață,
dar nu doar așa.

Cred că înainte să fi terminat de citit poezia ți-ai dat seama despre ce este vorba. De altfel, cine nu știe că în viață apar și nepoftitele lucruri negative?
Parcă din ce în ce mai mult trăim dintr-un lucru negativ în altul. Tot timpul avem probleme care trebuie rezolvate; și nu așa oricum, rezolvate imediat.
Căutând și rezolvând un lucru negativ, un “stres”, ne dăm seama că ne așteaptă o problemă și mai mare… Încercăm să ne ridicicăm, dar parcă mai mult cădem.

Ei bine, vreau să-ți arăt reversul “medaliei”. Și da, chiar e o medalie faptul că trăieși, mai ales dacă ești sănătos. Este tot ce ai nevoie.
Partea care nu stai să o analizezi este tocmai reversul medaliei, iar reversul lucrurile bune, lucrurile care te țin în viață, cele care te ajută să le rezolvi pe cele rele, cele care îți “spun” că merită să trăiești.
Vei spune: da, și? Știu și eu că sunt și bune și rele în viață. Acum îți apun altceva. Lucrurile sunt așa cum alegi TU să fie (și nu mă refer la: dacă plouă sau nu, ci la cele pe care poți să le gestionezi).

Te sfătuiesc să trăiești deasupra problemelor, “să vezi lumea din alt unghi”: Atunci când ai un moment frumos în viață bucră-te de el, nu lăsa problemele să-ți strice fericirea; Când este soare încarcă-ți organismul cu voie bună, nu te gândi că “oricum vine ploaia, pentru ce să mă bucur de soare?”; Atunci când primești o floare, nu te gândi că în curând se va ofili, ci îngrijește-o și bucură-te de parfumul și culoare ei.

NU UITA – Dacă în viață nu am avea necazuri, nu am ști ce este fericirea.

Invatare

Invatare

Autor: Emima Bucur

Învăț să număr
Zilele de har primite,
Orele de binecuvântare,
Minutele, secundele
atât de prețuite.

Învăț a aduna
Câți oameni mă ajută,
Cum pun un umăr sau o mână,
Ba chiar și vorba lor
atât de mult m-alină.

Învăț ca să împart,
Din câte am primit
La doar o simplă întrebare
Sau după multe rugăminți,
răsplată tuturor.

Învăț să număr, să adun și să împart,
Căci rezultatul care se dă după egal
E tot ce trebuie să-nvăț.

“Omul cât trăiește-nvață”… o fi adevărat?

Îți sugerez prin rândurile de mai sus ca în fiecare zi să cauți să înveți ceva nou, să aduni cât mai multe informații, să înveți din greșelile altora, să înveți din greșelile tale, să descoperi sensuri noi la lucrurile vechi pe care le știi deja, să intorci o situație “și pe față și pe dos”, să înveți să citești printre rânduri, să înveți să vezi de ce unii “ți-au dat un șut în fund ca să faci un pas înainte”, să … să înveți și din bune și din rele.

O da, poți spune: “Pentru ce să învăț atât?”

Ei bine, ce apare după egal, adică rezultatul final a tuturor “adunărilor” sau “împărțirilor”, este ceea ce trebuie să știi, este ceea ce te va ajuta, este ceea ce îți va arăta dacă ai progresat, este ceea ce îți va spune dacă operațiile le-ai realizat corect, este … este rezultatul unei vieți frumoase și corecte.

Socotește și trăieșe… frumos!!!