Tata, stau acum pe genunchi in fata Maretiei Tale,
In numele unui popor de oameni credinciosi, In numele unei tari binecuvantate cu pamant roditor,
In numele unor suflete pierdute, care adesea au uitat de Tine,
In numele celor care au luat de la semenii lor,
I-au lovit, i-au vandut, i-au umilit…
In numele tuturor celor mai neinsemnati oameni si totodata a celor mai valorosi in ochii Tai,
Indura-Te de noi si iarta-ne!
Abia acum vedem cat suntem de mici, de neinsemnati si de murdari.
Si toti la fel de vinovati!
Dar suntem aici, pe genunchi, privim spre Tine,
Tu Cel care poti face muntii sa se mute din loc,
Cel care desparti apele si vindeci leprosii,
Ce-Ti sunt niste inimi pline de pete care s-au impotmolit in ale lor regrete?
Tata, suntem distrusi, am crezut atat de mult in oameni,
Ne-am bazat pe a lor putere ca vor sti sa ne conduca, sa ne ofere, sa ne ridice, sa ne indrume,
Am uitat ca nu vor sti nimic fara a Ta intelepciune,
O, Doamne, si noi, si ei, suntem doar niste oameni care au nevoie de Tine inainte de toate.
Nu stim ce ne asteapta, insa Tu spre noi indreapta
A Ta privire, a Ta indurare si binecuvantare.
Incepe Tata, cu o ploaie…
Ne da tu rod,
Sa avem ce strange in hambare pentru vremea ce va fi sa vie.
Boala, foametea, plansul si durerea
Nu au ce sa caute
La un popor prin a carei Carte
Ii este sortita mantuirea.
Tu, cu dragostea Ta de Tata,
Nu poti uita a Ta tara minunata,
Copii ce au crescut temandu-se de Tine,
Uniti sub acelasi steag al dulcei Romanie!
Autor: Denisa Dumitras