Autor: Denisa Dumitras
De ce copil minune
Frumos si plin de intelepciune
Stai sa duci in spate
Ale semenilor dureri toate?
Se intreaba ei inversunati
Dorind parca sa-i scape sufletul din lat.
Copilul tace si-i priveste senin.
Se gandeste: oare sa le raspunda
Sau sa-i lase in a lor venin?
Tu nu vezi ca suferi,
Ca-ti plangi amarul mai mereu
De parca n-ai avea si tu dureri
Pe-al vietii drum, uneori greu?
Copilul tace si priveste spre cer.
Rugandu-l parca pe Dumnezeu
Sa le arate al Lui reper.
Prinde curaj si cuvanta ferm:
Eu nu pot avea a omului banal caracter.
Nu sunt un oarecare,
Sunt copilul Imparatului Cel Mare.
Cum as putea sa lovesc un om deja lovit?
Sa intorc spatele celui ranit?
Nici de-ar fi sa-mi fie dusman
N-as pleca de langa sarman.
Este datoria mea de crestin
Sa-l ajut si sa ma-nchin
Spre a lui iertare si eliberare
Iar Dumnezeu sa lumineze a lui carare.
Pot parea un ciudat al acestor vremuri.
Poate par uneori lovit de soarta
Dar in sufletul meu e pacea si linistea toata
Stiu ca fac ce este bine!
Bine pentru tine, bine pentru mine!
Dumnezeu e Domn peste dreptate
El se ingrijeste mereu de toate.
Nu voi ramane nici trist, nici sarac, nici gol Caci El va trimite mereu a Lui Sol
Sa-mi vorbeasca, sa ma ajute, sa ma hraneasca…
Nu am nevoie de prea multe
Doar de El si El de mine
In slujba Lui ca sa ne fie bine!
Amin!
*O poezie scrisa in cinstea celor care ii ajuta pe cei din jur, uneori uitand de propria lor persoana si viata.