Denisa Dumitras

Vasile Vlasin, un tata erou

Vasile Vlasin, un tata erou

Vasile Vlasin este un tata puternic care a trecut peste una dintre cele mai grele incercari pe care viata ni le-ar putea da vreodata.

In urma cu trei ani si-a pierdut unicul fiu. Luca, o dulceata mica de doar de 2 ani si jumatate care s-a inecat cu mancare.

A urmat un maraton pentru parintii care isi vedeau neputinciosi cum li se stinge micutul in brate. Au cautat disperati un ajutor, dar nu l-au gasit. Spitalele nu erau dotate cu aparatura necesara, iar rodul iubirii lor s-a stins…

Durerea lor s-a transformat in revolta, iar revolta intr-un semnal de alarma. Asa a aparut Asociatia Parinti Salvatori.

In trei ani au reusit din suferinta lor sa doteze cateva spitale cu aparatura speciala pentru astfel de situatii si au ajutat la strangerea de fonduri pentru mai multe cazuri sociale.

De astazi orice eveniment va organiza pentru parinti sau orice caz care va avea nevoie de ajutorul nostru va fi postat pe acest site.

Eu asta pot sa fac pentru familia Vlasin si alte familii aflate in durere! Tu?

Exista prietenie intre un barbat si o femeie? Iata experienta mea!

Exista prietenie intre un barbat si o femeie? Iata experienta mea!

Noi, femeile, avem impresia ca putem fi prietene cu toata lumea indiferent de imprejurari. Da, pentru noi, exista prietenie intre un barbat si o femeie. Eu am fost ferm convinsa de asta si mai rau e ca imi place sa cred in continuare ca exista prietenie dezinteresata intre un el si o ea.

Am fost ferm convinsa pana nu de mult. Aveam un prieten bun, pentru mine era chiar cel mai bun partener de discutii, cel mai bun amic, povesteam mereu si chiar aveam momente cand ,,plangeam pe umarul lui” si invers. Faceam multe plimbari prin cartier, il ajutam sa ia cadouri pretendentelor lui, ba chiar o placea si pe una dintre prietenele mele si se intelegeau de minune. Ei inca se inteleg.

Deja prietenia noastra dura de aproape trei ani. Ne vedeam foarte des, in oras, atat. La inceput el s-a aratat interesat de mine insa am avut o discutie prin care am stabilit ca mai mult decat o prietenie nu poate fi vreodata. El a respectat asta si l-am apreciat enorm. Imi parea un om foarte bun si un barbat adevarat.

Dar toate acestea pana intr-o zi cand mi-a dat de inteles ca are niste asteptari de la mine. Eu eram foarte confuza pentru ca stabilisem altceva initial si ii spuneam mereu ca intre noi nu poate fi mai mult. In primul rand pentru ca era imposibil, in al doilea rand o placea pe prietena mea si in al treilea rand, dar nu cel din urma nu voiam sa distrug prietenia noastra.

La un moment dat devenise tot mai insistent, iar eu nu il puteam vedea nicicum mai mult decat un prieten, nu aveam sentimente si nici atractie fizica fata de el. Devenise foarte suparat si frustrat. Ma intreba mereu ce ii lipseste si eu nu stiam cum sa-i mai explic.

In cele din urma prietenia noastra s-a terminat brusc si dintr-o data. Am putea spune chiar trist, dar nu a mai fost trist in momentul in care am aflat de justificarile pe care le facea el prietenilor lui.

De fapt, pe parcursul prieteniei noastre, el le spunea mereu ca nu mai stie ce sa faca ca sa scape de mine pentru ca as fi foarte innebunita dupa el sau isi inversuna prietenii impotriva mea si pe mine impotriva lor. Mie imi spunea ca ei ma vorbesc de rau, iar lor le spunea ca eu ii vorbesc pe ei de rau.

Am ramas… trasnita!

Eu fiind impaciuitoare din fire, mereu cand ma vedeam cu amicii lui, mai mult fete, incercam sa le arat ca nu au de ce sa-mi poarte dusmanie. Ba chiar, intr-o zi, am stat de vorba cu unul dintre ei. Si eu, dar si ea, pentru ca era o ea, eram tare nedumerite. Asa am aflat totul.

E ciudata starea, parca nu as mai vrea sa il vad pe acest om in viata mea. Dar macar am invatat ceva.

Totul este interpretabil si fiecare gest are o semnificatie aparte de la persoana la persoana si de la caz la caz. Atunci cand nu exista atractie de ambele parti o prietenie nu poate deveni o relatie si poate provoca o ruptura dureroasa care poate fi evitata.

Denisa Dumitras

Nu, eu nu vreau sa fiu doar scrum

Nu, eu nu vreau sa fiu doar scrum

E ora 1:36 dimineata, iar eu nu pot sa inchid un ochi. Vorbesc cu o prietena despre incendiile din California. Sunt socata, mai ales ca nu o data am scris despre casele vedetelor, de milioane de euro, si averile lor, iar acum le vad la televizor scrum.

Sunt socata cum un orasel cu numele de ,,Paradis” a ajuns sa arate ca dupa iad.

Imi dau seama acum cat de putin valoreaza banii si cat de amar e drumul lacomiei. Am fost fascinata de tot ceea ce inseamna lux si opulenta si am tanjit mereu acolo. In sinea mea mereu am vrut ,,sa o duc bine”, sa fiu faimoasa.

Dar pe tot parcursul acestui drum, poate as fi fost nevoita sa ma compromit (trupul, sulfetul, valoriile) sa imi sfidez familia, fratele, sora, semenii sau sa lovesc in oameni, in suflete, ca sa adun ce? Scrum!

Ca sa fiu ce? Scrum? Nu, eu nu vreau sa fiu doar un scrum! Desi e foarte usor sa fii scrum, e mai la indemana parca. Multe exemple si multe retete.

Totul este desertaciune si goana dupa vant. O fraza cu care m-am obisnuit, dar care spune atat de mult. Am auzit-o adesea si pe asta cu ,,ai grija de sufletul tau”. De multe ori am zis ca am grija, ii fac toate poftele, cand de fapt pofta mea reala era sa fiu in siguranta.

Siguranta? Tu, Denisa, dar nimic nu mai e sigur pe pamantul asta, mi-ar zice mama. Da, dar eu vorbesc de o altfel de siguranta. Aceea ca orice s-ar intampla si bine si rau cu mine sau familia mea, este ingaduit de Dumnezeu, singurul care vrea sa ma vada si ma poate tine in siguranta.

Atunci cand stau de vorba cu Dumnezeu, inteleg calea prin care pot sa am grija de sufletul meu.

Nu banii, nu casa, nu masina… sufletul!

Denisa Dumitras

Nu-mi pare rau ca imi traiesc viata iubind, imi pare rau ca oamenii nu sunt obisnuiti cu asta

Nu-mi pare rau ca imi traiesc viata iubind, imi pare rau ca oamenii nu sunt obisnuiti cu asta

Stiti, ultima experienta prin care am trecut mi-a dat nenumarate lectii. Imi place sa zic ca mi-am dat acum si examenul la ,,Scoala Vietii”. Au fost prea multe in una, as zice eu, si de asta tot o mai invoc, insa chiar vreau sa stiti ce sentimente interesante ma mai incearca.

A durut totul. Am cunoscut raul, ura, indiferenta, rautatea, cruzimea, nedreptatea, umilinta, sclavia, invidia, minciuna, infatuarea si superficialitatea. Le-am cunoscut pe toate odata, nu stiu de ce s-a grabit Dumnezeu sa mi le arate pe toate, dar e drept ca am incercat sa fentez si eu niste pasi pentru a ajunge acolo unde imi doresc, asa ca eu cred ca mi-a dat aceste lectii pe repede inainte pentru ca asa am cerut eu. Bine, nu-mi imaginam ca cer si asta, dar se pare ca au venit la pachet.

Daca la un moment dat ma incerca o stare de furie si poate imi venea sa urlu pentru a fi auzita si indreptatita, acum imi dau seama ca oamenii au mare nevoie de dragoste, de momente sincere de ras sau de plans, de alti oameni care sa ii inteleaga si sa-i respecte, au nevoie de pretuire, au nevoie de o fata ca mine care sa le zambeasca sincer cu ochii sclipind, au nevoie de bunatate. Macar pentru un moment… deoarece poate vor fi nevoiti sa se intoarca din nou la monotonia urii si a superficialitatii. 

Stiu ca ei voi ramane cea mai frumoasa stare, stiu ca ori de cate ori ma vor vedea le va tresari inima de emotii sincere si curate si un fior cald le va cuprinde intreg corpul. Vor fi fericiti!

Nu-mi pare rau ca imi traiesc viata iubind, imi pare rau ca oamenii nu sunt obisnuiti cu asta.

Denisa Dumitras

,,Domnisoara, iei cina cu mine?”

,,Domnisoara, iei cina cu mine?”

Nu de putine ori am primit invitatia din partea unui barbat de a lua masa in oras. Imi aduc aminte de o astfel de intamplare atunci cand am ajuns in Bucuresti.

Era un baiat foarte dragut, care a venit cu masina dupa mine, am luat masa si apoi m-a plimbat prin Bucuresti, pentru a-mi prezenta orasul. Eu am acceptat, adica nu vedeam de ce nu as face asta si toate apropourile facute le luam in gluma.

Chiar ma pricep la astfel de glume si ma si ma amuz teribil si asta datorita faptului ca am un frate cu patru ani si jumatate mai mare, iar la noi acasa adesea aveam weekend-uri pline cu prieteni de-ai lui, baieti, care veneau din toata tara.

De multe ori ieseam cu ei, si eu coada, si asistam mereu la schimbul lor de replici, eu ce sa fac, le-am bagat la cap. Am invatat sa rad cand aud ceva cu subinteles, nu sa iau in serios. 

Imaginati-va ca toti prietenii fratelui meu erau mult mai mari decat el. Toti ma rasfatau si aveau mare grija de mine, deoarece nu doreau sa se certe cu cel care ma iubea ca pe ochii din cap (Casian). Ca sa nu mai zic ca si mama era rasfatata. Toti ii spuneau: ,,Saru’mana mama soacra, v-am adus ciocolata, flori, etc.” 

La mine flirtul, buna dispozitie si tachinarea sunt si au fost un stil de viata, asa am crescut. Ca sa iau ceva in serios e nevoie de ceva mai mult efort, replicile de doi lei ma amuza si pot transforma intalnirea in una haioasa, nimic mai mult.

La acea intalnire din Bucuresti, eu ma distram foarte tare, el nu. Era suparat si nedumerit de ce eu nu ii cedez, nu intelegeam atunci. Multe dintre intalnirile mele au aratat cam asa. Eram acuzata ca nu stiu ce vreau, ca sunt nehotarata.

Nu stiam cum sa le explic ca imi doream sa ii cunosc, sa ne cunoastem, sa vedem ce lucruri avem in comun. Imi raspundeau mereu ca nu mai suntem copii, suntem adulti si acum ar trebui sa stim ce vrem, adica daca te invita cineva la masa, ce nu ti-e clar ce vrea?

Nu, nu mi-e clar si stii de ce? Pentru ca nu sunt o femeie care are doar un trup de oferit. De unde sa stiu ce vrei, nu e normal sa accept o invitatie in oras pentru a ma lamuri? 

E normal sa-ti testez realul interes pe care il ai fata de mine. Eu vreau totul si stiu ca asta se obtine cu efort, rabdare si perseverenta si da, vreau tot ce e mai bun si mai frumos pentru toata viata mea.

Aleg castigurile pe termen lung, intotdeauna!

 

Denisa Dumitras

Oamenii te vor dependenti de ei

Oamenii te vor dependenti de ei

Cea mai mare dorinta a unui om este sa fie, sa se simta si sa fie considerat puternic. Unii oameni iti vor spune mereu ceea ce au in speranta ca intr-o zi vei cere  de la ei, indiferent ca e vorba de lucruri, relatii, contacte sau servicii. 

Cred ca de multe ori v-ati intrebat oare de ce prietenii nu actioneaza atunci cand aveti nevoie de ei? Ei bine, eu cred ca e in instinctul omului sa isi doreasca mereu sa fie pus la loc de cinste, asa ca atunci cand ii vei cere ajutorul se va face ca nu intelege. Iti va da o lectie pentru toate perioadele in care s-a simtit nesemnificativ in ochii tai.

De asemenea va astepta cu nerabdare ca tu sa-ti epuizezi toate posibilele resurse de ajutor pentru a ajunge sa te rogi de el. De ce? Pentru ca isi doreste sa-ti arate cat de dependent esti de el. Cu alte cuvinte nu poti face nimic fara persoana lui.

Daca reusesti sa gasesti alte cai pentru a razbi prin momentele mai putin usoare si foarte firesti ale vietii, vor fi foarte suparati. Ar  putea trai toata viata cu speranta ca intr-o zi te vei intoarce tot la ei.

De asta prietenii nu ne mai par prieteni la nevoie. Dar nu va faceti probleme, vor reveni din nou in preajma voastra, cu zambetul pe buze si vor cere chiar sa faca o poza cu voi, ca doar nu v-ati mai vazut de un car de ani. 

Voi zambiti-le si faceti poza cu ei… si voi va purtati la fel la randul vostru!

Uneori suntem doar niste oameni… (va urma…)

Denisa Dumitras

De ce postez doar poze cu mine?

De ce postez doar poze cu mine?

Numai ce am avut o discutie foarte intensa cu unii dintre cei mai buni prieteni ai mei, care erau foarte indignati de faptul ca nu postez decat imagini singura si las loc interpretarilor.

Recunosc ca am fost foarte revoltata in sinea mea, dar m-am gandit ca probabil sunteti multi cei care  aveti astfel de semne de intrebare in ceea ce ma priveste.

Ei bine trebuie sa stiti despre mine ca viata m-a invatat ca este mai intelept sa nu-mi asociez imaginea cu nimeni. Mi s-a intamplat de multe ori sa postez poze cu persoane care au profitat de acele postari, povestind ulterior tuturor celor interesati despre mine si viata mea fara sa ma cunoasca cu adevarat de fapt, avand ca dovada o poza facuta pe repede inainte.

Daca incerc sa fac o poza de grup, nimeni nu vrea sa stea langa mine pentru ca sunt prea inalta, barbatii sunt poate prea insurati sau cuplati, iar femeile vor ele toata atentia. Asa ca stau departe de pozele de grup, singurele pe care le am sunt cele din perioada in care cantam in corul ,,Amicus Timisoara” sau lucram la Kanal D.

Barbatii intotdeauna au fost deschisi sa faca poze cu mine, chiar daca eram mai inalta decat ei si asta doar pentru ca acea poza ii facea mai interesanti in fata prietenilor sau isi puteau face iubitele sau fostele putin geloase. Ceea ce pe mine nu ma ajuta deloc, ba din contra.

Cu fetele am poze in telefon si am prietene minunate pe care le pastrez doar pentru mine,  nu le postez pentru ca, sincer, prietenia este relativa si prefer sa evit sa ajung sa le sterg dupa, asa ca mai bine nu le mai postez.

Am foarte multi prieteni buni, ca cei care mi-au atras atentia astazi, dar a caror identitate am refuzat mereu sa o dezvalui chiar daca am poze cu ei. Mentionez faptul ca este vorba despre o familie cu copii.

De asemenea, prin prisma meseriei mele am cunoscut oameni mari care mi-au lasat viata lor pe mainile mele, au avut incredere in mine si nu i-am tradat oricat de bine ar fi prins carierei mele.

Se intampla insa sa mai postez fotografii cu diferite persoane de la interviuri, evenimente publice, cu copii, cu animale si cu familia mea care este si va fi mereu aceeasi.

Simt si cred cu tarie ca unele prietenii trebuie sa ramana pentru mine. E mai sanatos asa. Imi place sa-mi tin viata privata departe de cea publica. Simt ca ii protejez si pe ei, dar si pe mine si relatia noastra. Nu stiu… simt ca tot ce e frumos omul vrea sa distruga si asta m-a determinat sa iau aceasta decizie in privinta postarilor mele. Nici nu m-am gandit ca a ajuns deja sa fie atat de evident si interpretabil in acelasi timp.

Eu zic ca respectul  e cea mai mare dovada de prietenie, atat fata de sine, cat si fata de cei din jur.

Denisa Dumitras

Cand credeam ca am castigat, am pierdut totul

Cand credeam ca am castigat, am pierdut totul

Au trecut cateva luni de la momentul in care aparent am inceput sa ma rostogolesc intr-o prapastie. Eram fericita… plictisita, dar fericita. Nu eram foarte multumita de locul de munca, imi doream sa fac mai mult. Sefii ridicau din umeri si imi spuneau ca nu sunt locuri acolo unde imi doream si asta pentru ca nu aveau ce sa-mi reproseze mie personal.

Plangeam inainte sa merg la serviciu si cand ma intorceam. Imi aduc aminte ca ma aruncasem pe genunchi dupa o zi prea usoara de munca si l-am implorat pe Dumnezeu, printre lacrimi de disperare, sa faca o schimbare in viata mea.

Am intalnit, intamplator sau nu, in acea perioada un om. Imi placea sa povestesc si sa rad cu el. Stiam ca agenda lui e una vasta si ca m-ar putea ajuta oricand sa fac interviuri exclusive. Mi-am dorit mereu sa fac ceva inedit, pentru a demonstra ca pot si a certifica faptul ca pot merge mai departe, mai sus, in viziunea mea.

Credeam ca intalnirea mea cu acel om imi va schimba viata in bine, eram aproape convinsa de acest lucru, nici nu avea cum sa fie altfel. Imi ziceam pe atunci ca nu-mi mai lipseste nimic, ca am totul acum, am studii, am contacte, am experienta, e clar… sunt pe drumul cel bun!

Intalnirea cu acel om nu a fost de bun augur in cele din urma si mi-am pierdut locul de munca la cererea unei persoane cu care el era in conflict, sau cel putin asa se zvonea. Eram socata, eram muta de durere.

Acel om a plecat pur si simplu…  nu a privit in urma si nu l-a mai interesat nimic. Nu a plecat doar el, a luat totul cu el. Dar cel mai de valoare lucru era o virtute: NADEJDEA.

Sa traiesti fara speranta e imposibil. Mi-au mai ramas CREDINTA si DRAGOSTEA. Am fost speriata de tot ceea ce s-a intamplat, imi era teama de viitor, dar in fiecare zi ma puneam pe genunchi si ma rugam. Plangeam si ma rugam asta era tot ceea ce puteam sa fac.

Chiar daca mergeam la un nou loc de munca unde colegii m-au ajutat enorm, eram marcata. Nu puteam sa dorm sau sa mananc. Asta a durat aproape o luna, insa lacrimile curg si acum, in ziua de astazi, cand scriu.

Stiam ca Dumnezeu ma iubeste, dar nu intelegeam sub nicio forma de ce a ingaduit sa trec printr-o astfel de situatie. Nu eram vreo sfanta, am fost si sunt doar un om uneori… dar… de ce?

Tatal meu ma suna din ora in ora pentru a verifica daca sunt bine si imi povestea mereu despre drumul lui Iisus spre Golgota. Tot acest eveniment s-a intamplat chiar inainte de Paste, in saptamana patimilor dupa calendarul crestin. Iar oamenii au avut de ales si in cazul meu ca intre Iisus si Baraba… ghiciti pe cine au ales?

Da, poate ca eram doi Baraba, dar unul dintre noi tot a fost sacrificat.

Acum inteleg de ce mi-a fost scris sa trec pe aici. El nu era singurul om in care m-am increzut, au fost si altii care m-au dezamagit si ei la randul lor, insa nu credeam ca e vina mea si am mers mai departe. Oamenii m-au iluzionat si au castigat in fata Lui Dumnezeu care mi-a dat mereu certitudinea unei vieti implinite.

Stiti… atunci, inainte de acele zile de furtuna, eu am fost cea care l-a ales pe Baraba. Si uite asa…

Cand credeam ca am castigat, am pierdut totul, iar cand credeam ca pierdeam totul, castigam totul!

Denisa Dumitras

Cum imi intretin unghiile naturale

Cum imi intretin unghiile naturale

De dimineata, prietena mea Maia, m-a invitat sa particip la un eveniment. Dupa minutele de pregatire, cand ieseam din casa, ce credeti? Mi s-a rupt o unghie. Stiti cum e senzatia, nu? Da, m-am jucat cu unghia in disperare intrebandu-ma mereu: Oare cand voi gasi o pila?

Cand am ajuns la eveniment am aflat ca era tocmai lansare a unui produs pentru lipire a unghiei naturale. Dar nu e o simpla lipire, ci pur si simplu unghia ajunge sa se repare, sa formeze un tot, imediat dupa aplicarea produsului.

De cateva luni am renuntat la gel si mi-am lasat unghiile naturale. Unghia mica, de la mana stanga, era serios ,,avariata” astazi asa ca in sinea mea nu ii dadeam vreo sansa produsului respectiv, dar Tatiana Litvinov, Nail Expert si Campioana Mondiala la Unghii in anul 2015, m-a convins.

Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca a si functionat. Poza o aveti mai sus, iar video chiar aici. Va pup!

Oamenii pleaca si bine fac!

Oamenii pleaca si bine fac!

Am crescut intr-o familie in care am avut parte de multa dragoste si fericire. In fiecare weekend aveam casa plina de oameni, mai ales baieti, deoarece am un frate mai mare. Prieteniile pe care le faceam in liceu sunt cele care mi-au ramas si azi. Pentru mine asa a fost viata, asa am perceput-o si nu ma gandeam ca poate fi diferit.

Recent am realizat ca unul dintre cele mai dureroase momente din viata sunt cele in care pleaca oamenii fara nicio explicatie, atunci cand iti intorc spatele fara sa-ti dea nimic de inteles. E greu sa te impaci cu ideea ca poate asa e mai bine pentru tine si asta poate pentru ca  te vedeai construind alaturi de acei oameni toata viata ta.

Dupa ce am ajuns in Bucuresti si am iesit asa usor, usor, din bula mea roz am inceput sa-mi dau seama ca oamenii au si o latura mai intunecata. Mi-am facut prieteni sau cel putin am incercat, dar se indepartau atunci cand isi dadeau seama ca nu sunt asa cum se asteptau. Eu am trait destul de confuza aceste momente, nu intelegeam unde gresesc, apoi mi-am dat seama ca nu e vina mea.

Oamenii pleaca atunci cand nu te ridici sau nu te cobori la nivelul asteptarilor lor.
Oamenii pleaca atunci cand se simt intimidati sau cand reprezinti o o amenintare.
Oamenii pleaca atunci cand simpla ta prezenta i-ar face ca prin comparatia celor din jur sa se simta inferiori tie.
Oamenii pleaca fara sa dea nicio explicatie pentru ca nu o au.
Oamenii pleaca atunci cand nu impartasiti aceleasi valori.
Oamenii pleaca pentru ca sunt speriati de sentimentele pe care le au fata de tine.
Oamenii pleaca de multe ori din prea multa dragoste pentru ca nu mai e ,,cool” sa te atasezi.
Oamenii pleaca atunci cand isi dau seama ca nu au suficient de dat pentru tine, visurile tale si viata ta.
Oamenii pleaca atunci cand stiu ca nu au suficienta putere ca sa te ocroteasca.
Oamenii cu bun simt pleaca pentru ca tin la tine si nu ar vrea sa stea in calea fericirii si implinirii tale.
Oamenii pleaca pentru ca stiu ca peste ani, cand te vor reintalni vor avea motive sa se bucure alaturi tine.
Oamenii pleaca pentru ca stiu ca asta e cel mai bine pentru tine.

Oamenii pleaca si bine fac!

Denisa Dumitras