Autor: Emima Bucur
În ziua când furnica mai crescu
A început să strângă hrană,
Și chiar prin junglă
Un nou drum ea își făcu.
Când elefantul vru să facă duș
Pe drumul nou și curățel trecu,
Însă furnica a strigat la cel trompa lungă:
Să nu mai calci aici, nu vezi? E-o dungă.
Nu că-i fu frică elefantului gigant
De pișpirică furnicuță,
Ci doar de bună voie și respect
El avu grijă și tot ocolea dunga
ce biata furnicuță o tot colinda.
Ba chiar să vezi, de fiecare dată
Când elefantul avea treabă
O invita pe frunicuță să se plimbe,
Să stea pe capul lui puternic
căci rar putea vedea lumea așa.
Deși cele scrise nu pot fi nici cum adevărate, pot fi înțelese ca un sfat bun de urmat pentru oricine, chiar dacă e bogat sau sărac, chiar dacă e înalt sau scund, chiar dacă e bărbat sau femeie…
Vreau să te încurajez ca uneori, să îți îndrepți privirea și spre alți oameni. Să te oprești din multele probleme și activități pe care le ai pentru ați face puțin timp pentru cei care strigă sau nu după ajutor. Să oferi din timpul tău, să oferi din banii tăi, să oferi din hainele sau încălțămintea ta.
Dacă cumva crezi că din ce te-am sfătuit să oferi e prea mult, stai puțin. Unii oameni nu au nevoie de nimic din cele enumerate, ci au nevoie de un sfat, o încurajare, un salut, sau, pur și simplu, un zâmbet.
Ce zici? E mult?