Denisa Dumitras

Traim vremuri in care toate fetele isi doresc sa fie frumoase, macar virtual si real uneori chiar cu pretul vietii lor. Da, este bine sa fii frumoasa, este o binecuvantare, desi frumusetea poate avea mai multe forme din punctul meu de vedere.

Oamenii in general ma considera o femeie frumoasa, eu ma simt eu si atat. Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat.

Daca majoritatea oamenilor au impresia ca unei femei frumoase i se pune totul la picioare, ca toate usile i se deschid si ca toti barbatii o vor de nevasta, ei bine lucrurile nu stau deloc asa.

Am constientizat ca aceasta frumusete de care se izbeste ochiul imi va da batai de cap in momentul in care seful meu m-a privit in ochi si mi-a spus ca degeaba sunt frumoasa, ca Andreea Esca nu este vreo frumusete, dar ea face performanta.

Atunci am aflat ca aveam sa ma lupt cu orgolii si ca niciodata nu voi avea castig de cauza, uneori nici cu pretul umilintei.

Intotdeauna m-am impiedicat de orgoliul oamenilor care spunea: o vreau si eu, eu de ce sa nu o am, de ce sa reuseasca ea si nu eu, de ce sa nu fiu eu in locul ei, de ce sa-i dau, de ce nu e prietena cu mine, de ce e prietena cu ei, de ce nu vrea sa ia masa cu mine, de ce ia masa cu el, de ce sta singura, de ce e atat de indragita, de ce vorbeste cu toti, de ce nu vorbeste cu nimeni, de ce e cu el, de ce nu e cu mine, de ce merge acolo, de ce nu merge dincolo.

Poate ca sunt frumoasa la fel ca multe alte fete, dar inainte de toate sunt doar un om care are un vis, se gandeste la el in fiecare noapte, spera si mai presus de toate are grija de sufletul lui. Poate ca nu pot tine pe toata lumea de mana, dar am multe de spus si de oferit. Asa simt eu.

Va pupa Denisa, care se pune sa doarma si in seara aceasta singura si linistita, contrar tururor asteptarilor. 🙂

Denisa Dumitras

Cea mai frumoasa parte a noastra, a oamenilor, este ca suntem diferiti. Este greu de invatat si de aplicat, insa dupa devine totul limpede in jurul nostru.

Avem nevoi diferite, care se schimba odata cu dezvoltarea noastra. Pe mine ma fascineaza faptul ca unele lucruri care mi se pareau candva ca fiind potrivite pentru mine, acum mi se par pur si simplu lipsite de logica.

Mie imi place mult sa fiu inconjurata de oameni, sa povestesc cu ei, sa rad cu ei, sa ii cunosc, imi place ideea de a avea multe cunostinte. Fiind un om deschis, sper sa nu par lipsita de modestie spunand asta, am atras oameni in diverse momente ale vietii lor cu nevoi poate diferite decat ale mele si recunosc ca nu am stiut cum sa gestionez situatia.

Mi se parea ca am datoria de a le face pe plac pentru a nu-i indeparta, pentru a-i face sa inteleaga ca tin la ei. A fost foarte gresit, nimeni nu a reusit sa ma cunoasca cu adevarat, decat poate din anumite puncte de vedere.

Sigur, ajungeam asa la neintelegere sau frustrari de o parte sau de alta a baricadei, lucru total neintelept si deloc util.

Ca sa nu fiu atat de evaziva am sa va spun cateva situatii foarte pe scurt, care nu sunt neaparat personale.

E bine si asa rau:

• Este prietena mea si o ajut ori de cate ori are nevoie, chiar daca ma suna doar atunci.
• Eu imi doresc iubire mereu, celalalt doar cu portia ocazional.
• Eu vreau sa fiu un om fericit, celalalt este deja fericit, dar nu ii strica un surplus.
• Sunt prietenii mei, chiar daca nu le pasa deloc de momentele dificile din viata mea si se gandesc in continuare doar la ei si situatiile lor din prezent.
• Ma suna si imi raspunde la telefon doar cand se apropie nunta, in rest ia prietenul de unde nu-i.

Sunt sigura ca puteti completa aceasta lista cu o gramada de situatii in care v-ati simtit ,,cu albina pe picior” si nu stiati cum sa reactionati, chiar daca sunteti in general puternici si hotarati. Mai stiu ca cel mai adesea ati ales sa suferiti, sa va lasati amagiti sau v-ati pacalit sufletul cu ceva, ca sa mearga si asa.

Dar lucrurile nu merg nicicum si niciunde asa. De oricare parte a baricadei v-ati afla, adica fie ca sunteti in cautarea unui om care sa va satisfaca anumite nevoi, fie ca sunteti de partea cealalta si ajungeti sa fiti cautati pentru lucruri care nu va reprezinta, comunicati.

S-ar putea sa aveti surpriza ca va intelegeti chiar daca refuzati si va argumentati pozitia sau poate chiar veti avea bucuria de a intalni un om care are aceleasi nevoi si intentii ca ale voastre.

Altfel va veti trezi ca niste dezorientati care cauta gogosi la farmacie sau ca farmacista luata prin suprindere de fiecare data cand i se cer gogosi. Puneti o limita si explicati-le celor care nu stiu sa citeasca.

,,Nu, domnule, la mine nu gasiti gogosi si sa nu mai veniti niciodata pentru asta. Veniti oricand insa, pentru medicamente. Va astept!”

Denisa Dumitras

Sunt jurnalista din toata fiinta mea, de cand mi-am ales o tinta in domeniul televiziunii. Am muncit pentru fiecare pas marunt si sigur, credeam eu, pe care l-am facut. Gratis sau cu bani putini nu m-a interesat.

Acolo unde am fost am facut intotdeauna tot posibilul sa fac imposibilul sa vin cu ceva nou, sa-mi implic cat mai mult creativitatea si sa-mi dezvolt relatiile pentru a reusi si mai mult. Fiecare pas a avut un scop. Si toate acestea le-am facut pentru mine, ca se intampla sa fie util si pentru cei care munceam era partea a doua.

Mi-am dorit sa fiu promovata, pentru ca stiam ca merit. Indiferent de ce mi-ar fi spus oamenii obositi, infricati, epuizati si ,,bine” instruiti, eu stiu si am stiut intotdeauna ce pot, eu cu Dumnezeu.

Pentru ca am avut aceasta dorinta pe care nu m-am ferit sa o exprim au venit si conditiile promovarii, care nu erau legate de activitatea si rezultatele aduse pana in acel moment. Nu aveau nicio legatura cu mine, de fapt, ci doar cu insistenta.

Astazi stau pe banca de rezerva si observ oamenii din teren. Ma tot intreb de ce antrenorii prefera jucatorii inhibati, a caror creativitate este grav afectata de frici in loc sa prefere un om care aduce rezultate, care isi doreste sau este dispus sa invete.

De ce antrenorii antreneaza frica in loc sa antreneze performanta?

Denisa Dumitras

,,Stii, Denisa, Dumnezeu nu exista si El nu se ocupa de problemele noastre a fiecaruia dintre noi, e complex, e mare, e departe…”

Mi-a fost tare greu sa aud aceste vorbe din gura unui om inteligent, citit si educat pe care il admir. Recunosc, m-am intrebat atunci daca nu cumva am inteles eu gresit totul despre Dumnezeu.

Am crescut intr-o familie in care Dumnezeu a fost omniprezent. Un Dumnezeu care imi raspundea rugaciunilor sincere de copil si pe care Il simteam prezent in viata mea si foarte implicat.

Orice primejdie pe care o simteam sau problema pe care o intampinam, ma indemna  sa ma rog. Ma rugam si eram convinsa ca voi fi ajutata. Niciodata nu am fost dezamagita! Uneori a fost doar o chestiune legata de timp sau de o alternativa mai buna, insa niciodata dezamagita.

Am fost un copil fericit, caruia nu i-a lipsit nimic, care nu s-a temut de nimic, care a crescut fara nicio grija si niciun stres. Am fost un copil… liber. Credinta mi-a permis sa cresc asa cu toate ca existau si situatii mai dificile ca in orice famile, dar daca este sa va specific una anume nu mai stiu, insa au existat. Imi aduc aminte de rugaciunile din familie cele de dimineata in care ne incredintam ziua in mainile Lui Dumenzeu si de seara cand Ii multumeam pentru tot ce am realizat in ziua precedenta.

Mi-e atat de greu sa inteleg de ce acum adesea Il respingem pe Dumnezeu intr-un fel sau altul. Il numim soarta, destin, karma, univers, numai Dumnezeu nu. Oare de ce Dumnezeu nu e cool?

Oare iubirea nu mai e cool? Pentru mine Dumnezeu asta e: iubire.

De ce respingem iubirea, de ce respingem providenta?

De ce respingem binele si imbratisam raul?

De ce ne ferim sa fim fericiti, cu adevarat fericiti?

Dumnezeu e atat de departe cat Il tinem noi si Il intelegem in masura in care alegem noi, intotdeauna.

Eu iti spun sigur ca El exista, insa nu ma crede, pune-L la incercare!

Denisa Dumitras

Toti prietenii mei mi-au spus sa iti fac un portret, sa ti-l conturez si sa ti-l desenez pe o foaie. Eu am ales o pagina web, o pagina pe care sper sa o citeasca toata lumea aceasta cat este ea de mare, cu riscul de a ma simti dezgolita. La varsta mea, sunt frumoasa si asa.

Am obosit sa vad cum oameni nepotriviti mie vor sa intre in viata mea sau cum oameni mici isi dau o importanta prea mare, doar pentru ca numele lor este un brand sau viata lor este una publica si atat.

Sunt descurajata cand aud autodescrieri fara o fundatie sau cand aud ca oameni simpli sunt jigniti, sunt discretitati sau loviti de cei care se vor a fi educati, manierati si gentlemani. Iubitule, ei nu stiu ca asta nu ii face mai frumosi, mai intelepti si mai demni, dar eu sunt sigura ca tu stii. De asta sunt la bratul tau si imi sclipesc ochii de fericire, de asta pasesc sigura, cu demnitate, intr-o lume blocata in nimic.

Iubitule mai stiu ca esti inalt, suficient de inalt incat sa port pantofii cu toc preferati. Stiu ca esti intelept, poate ca esti putin prea in varsta pentru mine, suficient cat lumea sa evidentieze asta, totodata suficient de tanar cat sa nu-mi poti fi tata sau bunic.

De asemenea iubitule, stiu ca esti un om puternic, foarte puternic si influent, insa putini stiu ca puterea ta vine din credinta. Ca in fiecare seara sau dimineata sau si, si, Il rogi pe Dumnezeu sa iti dea putere si intelepciune si astfel toate zilele tale sunt roditoare.

Ma iubesti, ma pretuiesti, ma respecti si mai mult decat toate ma protejezi. Tu stii, ca desi par o femeie puternica, am mare nevoie de sprijinul tau.

Stiu ca esti un barbat bine, nici prea gras, nici prea slab si ai par, par suficient cat sa ma joc cu el, sa ti-l dau pe spate si sa te sarut pe frunte.

Iubitule, mare atentie la ce iti spun, esti neinsurat, da? Sa-ti fie clar! Poate cel mult esti divortat. Copii nu stiu daca ai, dar daca ai i-as iubi cu toata fiinta mea.

Iubitule stiu ca nu ne lipseste nimic, ca rad mult cu tine si ca suntem cu adevarat fericiti.

Denisa Dumitras

E ora patru dimineata si am foarte multe ganduri care nu ma lasa sa dorm. Stiti, nu o data m-am auzit spunand ca oamenii pleaca atunci cand mi-e greu si asta am auzit si la TV si din spusele prietenilor mei.

Dincolo de aceasta durere, de a nu gasi sprijin la nevoie, eu cred ca se afla o realitate foarte simpla. Recent am stat in preajma unui om foarte complex, care mi-a placut din foarte multe puncte de vedere, insa starea pe care o aveam alaturi de el e greu de descris in cuvinte. Eram agitata rau, parca nu puteam face fata unui context emotional atat de incarcat. La un moment dat, m-am si intrebat daca il plac sau nu, deoarece aveam stari foarte contradictorii.

Cine ma cunoaste stie ca sunt de un calm greu de inteles de marea majoritate si sunt ZEN chiar in situatii conflictuale si asta pentru ca le evit, dar de data aceasta a fost ceva foarte ciudat.

Cum am intrat pe usa casei mele, dupa ce am stat mai mult decat de obicei impreuna, am simtit o nevoie acuta, nemaiintalnita, de a ma descarca, in orice fel, de la a varsa, a plange, a fugi, a citi, la a ma ruga… orice.  Desi, repet, il placeam enorm.

Am ales sa ma rog si am inteles un lucru, care stiu ca imi va fi folositor pentru totdeauna. Atunci cand avem probleme, oamenii pleaca din viata noastra pentru ca nu doresc sa se incarce si e dreptul lor. Nu e vorba de indiferenta, insa cred ca uneori, ca oameni, suntem neputinciosi in a-i ajuta pe cei din jur si chiar trebuie sa ne dam noua intai timpul necesar ca sa o facem singuri, altfel ii vom incarca fara sa ne dorim pe cei de langa noi.

Acel om are o poveste de viata incredibila, plina, completa si complexa. Stiu ca a trecut prin  experiente care l-au marcat profund. Le-am constientizat ulterior intrevederilor noastre, desi stiam de ele, nu realizam atunci, pe moment, starea lui interioara.

Mai are nevoie de timp pentru a se vindeca, pentru a scapa de tot ceea ce il incarca negativ. Daca va reusi, va ramane doar cu sentimentul de implinire. Are toate motivele… poate mai multe decat ,,orice roman”. 😉

Povestile noastre sunt unice!

Cu bune si cu rele in cele din urma sunt cele mai frumoase!

Denisa Dumitras

In sfarsit scriu din nou ceva pe blog. Imi plangeam inspiratia care era de negasit, insa am fost foarte linistita. Stiti ca inspiratia vine doar in momentele de durere, tristete profunda sau din contra in momentele de extaz, bucuria aceea dusa la extrem. Ei bine, eu am fost ,,doar” normala in aceasta perioada.

Voiam sa va scriu ceva despre… sinceritate. Stiu ca sunt multi cei care se declara sinceri si mult prea putini cei care chiar sunt. De obicei nu se declara sinceri, buni, iubitori si cinstiti cei care sunt asa ci doar cei care insista sa para ceea ce nu pot fi in fapte, desi isi doresc asta.

Sinceritatea, din punctul meu de vedere, este o trasatura de caracter a omului puternic. Nu de putine ori se intampla ca sinceritatea sa ne scoata din probleme chiar inainte sa le amplificam sau sa ne scape de oameni a caror intentii sunt departe de intentiile noastre.

In urma acestui act al sinceritatii, ne incearca adesea sentimentul ca poate am pierdut ceva, e un sentiment de framantare si neliniste interioara. Cred insa ca intentiile exprimate corect si clar la momentul potrivit pot aduce liniste dupa o mica furtuna si e de preferat decat o situatie de lunga durata intr-un astfel de fenomem.

Sa nu va fie teama sa fiti sinceri, mai ales cu voi, scutiti-va de probleme! 😊

Denisa Dumitras