Suntem prea suparati cand lucrurile nu se intampla asa cum vrem sau cum ne imaginam ca ar trebui sa se fie. De obicei ne invinovatim atat de tare ca poate nu am respectat un anumit protocol al iubirii, al prieteniei, al profesiei sau al vietii in general incat ne este frica sa ne mai dam o sansa din orice punct de vedere. De ce? Pentru ca gandim ca ceva nu am facut asa cum trebuie.
Scriind aceste randuri imi aduc aminte de momentele in care eram reporter la stiri si trebuia sa spun un text in fata camerei (stand-up). Atunci cand il invatam cuvant cu cuvant si uitam unul singur, pierdeam toata fraza, iar atunci cand vorbeam liber eram mai relaxata si fraza venea de la sine.
Asa e si cu ,,protocoalele vietii”. Momentele se intampla asa cum trebuie, la momentul potrivit. Sa ne dam sansa sa ne bucuram de fiecare asa cum ne este dat, dar cu sufletul impacat este o binecuvantare sau poate o lectie si daca nu ne bucuram de oameni, ii pierdem.
Eu obisnuiam mereu sa fortez orice cu indarjire. Puneam presiune asupra oamenilor si situatiilor, imi creeam tot felul de strategii pentru a obtine ceea ce imi doream, incat am ajuns sa-mi fac rau inconstient pentru asta. Nu lasam ca momentele sa ma aleaga, ci eu le alegeam pe ele. Rezultatul? Unul banal, lipsit de ecou.
In televiziune pot compara aceasta situatie de viata cu reality show-ul. Atunci cand subiectul (personajele) este relaxat si reactioneaza conform firii lui, este interesant, remarcant si face audienta. Cand este pus intr-un context mai organizat, isi pierde din farmec, iar audienta este mica sau de mijloc.
Ce vreau sa subliniez cu aceste asemanari este ca un om firesc, relaxat si uman va avea intotdeauna de castigat, va fi apreciat, chiar indrumat si ajutat daca este cazul, iar viata va decurge normal si suprinzator.
Pentru a ajunge acolo unde ne dorim, Dumnezeu ne da toate momentele necesare pentru a putea fi cu adevarat pregatiti.
Denisa Dumitras